Consiliul Județean Buzău a găzduit, luni, 15 aprilie, evenimentul Caravana Smart City 2.0. Implementarea – etapa a III-a, Buzău. Programul este organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei, fiind unicul program național de promovare a soluțiilor și proiectelor Smart City din România. Evenimentul a reunit administrația centrală și locală, mediul academic, economic, precum și reprezentanții societății civile, bucurându-se de participarea domnului Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, doamna Carmen-Adriana Ichim, prefectul Județului Buzău și a mai multor primari și administratori publici din regiune.
500 de milioane de euro din China pentru proiecte tip Smart City
În deschiderea evenimentului, domnul Eduard Dumitrașcu, președintele ARSCM, a prezentat autorităților noi oportunități de finanțare cu fonduri externe:
“În urmă cu 2 săptămâni, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a semnat un acord de finanțare în valoare de 500 milioane de euro, pentru 10 ani, cu o importantă companie chineză de stat, China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC). Comunitațile din România pot accesa aceste fonduri pentru implementarea proiectelor de tip Smart City, fonduri care vin în completarea oportunităților de finanțare deja existente. Pentru a beneficia de acest ajutor, însă, este imperios necesar ca administrațiile locale să facă marele salt de la idei la proiecte, înțelegând că doar acestea din urmă pot primi finanțare.”
Buzăul îmbrățișează soluțiile inovatoare
În continuare, doamna Carmen-Adriana Ichim, prefectul Județului Buzău, a discutat despre rapiditatea cu care noile tehnologii avansează și a exprimat deschiderea administrației locale spre soluțiile creativ-inteligente, menite să vină în ajutorul cetățenilor:
“Tehnologia avansează rapid și apar în fiecare zi noi soluții menite să ușureze viața cetățenilor. Însă, la nivel instituțional, cetățenii trebuie să înțeleagă că discutăm despre un proces continuu, de durată, orientat către viitor. Este important să învățăm să depășim barierele birocratice pentru a putea discuta despre o aplicație rapidă, corectă și coerentă a soluțiilor de tip Smart City. Îmbrățișăm ideile inovatoare și ne dorim ca acestea să se transforme încet-încet în proiecte capabile să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor.”
Estul României încearcă să se alinieze la Vest
Domnul Petre Emanoil Neagu, președinte al Consiliul Județean Buzău și gazda evenimentului, a evidențiat importanța dezvoltării comunităților în concordanță cu nevoile actuale ale locuitorilor, o dezvoltare unitară, atât în mediul urban cât și în mediul rural:
“Devine din ce mai clar că trebuie sa ne adaptăm vremurilor actuale și la nivel instituțional – nu mai putem avea aceeași relație cu cetățeanul ca în urmă cu 5 sau 10 ani – trebuie să depunem eforturi pentru a ține pasul cu ultimele noutăți și să îmbrățișăm ideile inovatoare. Sunt ferm convins că, împreună cu ARSCM, vom reuși să implementăm proiecte de digitalizare și în această parte a României. Conceptul Smart City nu se adresează doar marilor orașe, aceste soluții inteligente putând fi implementate chiar și în comunitățile rurale, evident, la o scară mai mică, adaptate contextului local. Trebuie să accesăm cât mai multe fonduri la nivel de județ și să ne dublăm eforturile pentru a încerca măcar să ținem pasul cu comunitățile mai avansate din vestul Europei.”
Râmnicu-Sărat, proiecte în valoare de 30 de milioane de euro
Despre importanța adoptării unor soluții și tehnologii inteligente care, aplicate la nivel local și regional, pot transforma comunitățile în orașe inteligente, cu acces liber la produse și servicii de calitate, a discutat și Domnul Sorin Valentin Cîrjan, primar al Municipiului Râmnicu-Sărat:
“Spre bucuria mea, de câțiva ani de zile lucrăm într-o echipă deosebită, iar cu ajutor din partea Prefecturii și a Consiliului Județean Buzău, am transformat acest obiectiv de dezvoltare a localităților noastre, într-un proces de dezvoltare durabilă. Discutăm, prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară, despre soluții care să fie în acord cu tot ce înseamnă județul Buzău. La nivel local, în Râmnicu-Sărat, am preferat să nu luăm credite pentru a rezolva problemele urgente ale municipalității, ci am așteptat să putem accesa toate fondurile externe disponibile. Astfel, avem acum în lucru proiecte în valoare de 30 de milioane de euro, proiecte cu o gândire inovativă, care se încadrează în conceptul Smart City.”
Domnul Florin Ceparu, administrator public al Râmnicu-Sărat, a prezentat planurile de dezvoltare durabilă ale municipiului pe care îl administrează. Unul dintre cele mai importante proiecte, aflat momentan în ultima fază de aprobare, este strategia de mobilitate urbană a municipiului.
“Acest proiect vine cu o sumedenie de măsuri și aș spune că este unul dintre cele mai promițătoare proiecte la nivel național, luând în considerare că Râmnicu-Sărat se încadrează în categoria orașelor de nivel mediu. Grație partenerilor pe care i-am avut în acest proiect și grație ideilor pe care le-am dezvoltat la diferitele întâlniri ale ARSCM, am putut să ajungem în acest punct în care să le și punem în practică.”
Printre principalele soluții putem aminti achiziționarea a 8 mijloace de transport în comun electrice, a 180 de biciclete și construcția de piste speciale, asfaltarea a 20 de străzi sau conectarea cartierelor mărginașe la transportul public în comun. Administrația locală Râmnicu-Sărat mai are în plan și un proiect de iluminat public inteligent, pe bază de led-uri, aflat în faza de licitație publică.
Partenerii ARSCM, soluții de finanțare și platforme digitale integrate
First Bank, partener strategic al ARSCM, a prezentat soluții de finanțare menite să completeze zona gri dintre finanțarea externă si aportul financiar propriu al instituțiilor, care se regăsesc deseori în situația de a avea nevoie de suport economic.
Asseco SEE, unul dintre cei mai importanți integratori pe partea de digitalizare a insțituțiilor, a întregit evenimentul cu soluții digitale concrete. Printre cele mai importante putem enumera platforma Metropolis, care acoperă toate domeniile conceptului smart city, de la mobilitate până la educație, sau Centrul de Comandă și Control, o aplicație integrată, prin care cetățenii pot transmite orice fel de sesizare către direcțiile de specialitate direct interesate de problemă, pentru o rezolvare cât mai rapidă și mai eficientă.