Municipiul Constanța a găzduit vineri, 13 septembrie 2019, programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea. Organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei, este unicul program național de promovare a soluțiilor și proiectelor Smart City din România. În cadrul evenimentului, ARSCM a inaugurat prima filială a asociației la Constanța, a cărei președintă este Magda Bei, antreprenor local de succes.
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate, a deschis evenimentul discutând despre importanța strategică a Constanței: “Echilibrul și dezvoltarea echitabilă ar trebui să guverneze strategia de dezvoltare a municipiului. Din punctul nostru de vedere, Constanța trebuie să fie o comunitate responsabilă, pentru că ea transcede și municipiul și județul. Atâta timp cât Constanța primește sute de mii de oameni în fiecare vară, care vin și tranzitează municipiul într-o formă sau alta, este flancul estic al NATO, beneficiază de port, este poarta de intrare înspre Marea Neagră din punct de vedere al securității și înspre România din punct de vedere comercial, comunitatea de aici poartă pe umeri o responsabilitate enormă.”
În ceea ce privește ecosistemul smart al orașului, președintele ARSCM a oferit câteva direcții de dezvoltare: “Pentru locuitori, proiectele de smart city din Constanța trebuie să fie pro-familie, trebuie să susțină și să promoveze calitatea vieții. Un proiect bun de Smart City trebuie să fie construit pe principii de reziliență și sustenabilitate. Pentru segmentul de business, trebuie să punem accentul și să dezvoltăm tot ce înseamnă zona de comerț. Știm deja că la nivelul Primăriei, există o strategie de Smart City în lucru, iar eu sper să se matureze la timp și să nu se întâmple cum s-a întâmplat în alte orașe din țară.”
Eduard Dumitrașcu a numit-o pe Magda Bei președinta filialei ARSCM Constanța, cu scopul de a reprezenta interesele comunității locale, interesele asociației și de a încerca să integreze în comunitate și să accelereze tot ce înseamnă partea de proiecte de tip Smart City în Constanța. Magda Bei: “Avem nevoie de o comunitate de oameni care să pună la masa discuțiilor câteva planuri de acțiune prin care să putem avea acces la resurse, în primul rând, mai facil. Astăzi, Smart City vine la Constanța, această echipă de experți care a venit astăzi de la București, împreună cu experții noștri locali, să intre în această comunitate și să extindem acest ecosistem și la Constanța; să nu implementăm numai 2,3 proiecte din 300 de proiecte, să implementăm zeci, sute de proiecte, care nu au cum să fie implementate decât dacă ne unim forțele și ne dorim această schimbare.”
În continuare, Decebal Făgădău, primarul Municipiului Constanța, a prezentat parcursul orașului în domeniul Smart City și planurile de viitor: “În anul 2016, în momentul în care ne-am apucat să planificăm un ecosistem Smart City, ne-am dat seama că ne lipsesc o mulțime de tool-uri, LoRa, GIS, o bază de date, alta decât cea de la serviciul public de impozite și taxe. Ușor, ușor ne-am construit o strategie plecând de la o evaluare a fiecărui proiect în patru dimensiuni. Pe locul întâi este siguranța, întrucât operăm într-o zonă cu graniță NATO, în care siguranța este certificată în zona de port, dar este o preocupare în zona de turism. Pe locul doi este mobilitatea, pe locul trei energia, și pe locul patru toate componentele de integrare. Pentru că, după ce am vizitat o mulțime de orașe, din Londra până în Taiwan, mi-am dat seama că, de fapt, problema cea mai mare a orașelor va fi integrarea. Obiectivul nostru a fost redefinit, încercăm, cu toate că am dezvoltat în momentul de față patru aplicații, ca în final să existe o singură aplicație integratoare, care să se numească MYCITY. Întâmplarea fericită face ca inițialele orașului nostru (CT) să se citească în limba engleză CiTy.”
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, și-a continuat discursul discutând despre Strategia de Smart City a Constanței: “Astăzi, suntem în etapa de realizare a strategiei de Smart City a Constanței. Lucrarea va fi prezentată într-o formă draft la sfârșitul lunii octombrie, va fi supusă dezbaterii, la nivel local și către industrie. Astfel, încercăm să construim ceva ce va folosi tuturor, nu ceva ce se naște din dorința sau viziunea unei singure persoane. Strategia de Smart City va veni și va reuni toate strategiile noastre, planul de dezvoltare urbană, planul de mobilitate, strategia privind eficiența energetică, privind reducerea emisiilor de CO2.”
Referitor la deschiderea filialei ARSCM la Constanța, primarul municipiului a apreciat numirea Magdei Bei în calitate de președinte ARSCM: “Mulțumim că ați ales o persoană deosebită la Constanța, pe doamna Magda Bei. Este o persoană pozitivă, care adună oamenii în jurul ei și folosește toate resursele pentru a construi ceva pentru comunitate.”
Aurelian Nicola, directorul Departamentului de Matematică-Informatică din cadrul Universității Ovidius, a prezentat principalele proiecte de Smart City ale facultății, în domenii inovatoare ca realitate virtuală: “Facultatea de Matematică-Informatică are un laborator de realitate virtuală și desfășurăm numeroase proiecte, printre care și câteva în domeniul telemedicinei. Avem 600 de studenți la informatică și aproape toate firmele de IT folosesc resursa umană pe care noi o pregătim. Ne-am făcut un scop din a învăța profesorii să școlească studenții pentru ziua de mâine. Vorbim despre acele competențe care se cer la nivel de revoluție digitală, despre cloud computing și tot ce înseamnă mediul informatic. Ultima realizare este atelierul digital Google, în care studenții noștri sunt încurajați să vină și unde primesc burse pentru a realiza diverse proiecte. Vorbim despre 600 de studenți care, după anul II de studii masterale, au job-urile garantate. Printre proiecte mai putem enumera și reconstrucția virtuală a orașului vechi, în cadrul unei colaborări cu Muzeul de Istorie.”
Ioan Gâf-Deac, city manager în cadrul Primăriei Sectorului 4 din București, a venit la Constanța pentru a prezenta principalele proiecte de tip Smart City ale sectorului pe care îl administrează, ca exemple de bune practici. Printre acestea putem menționa numeroase soluții de regenerare urbană și mobilitate, cât și digitalizarea în totalitate a serviciilor oferite de Primăria Sectorului 4.
Orange România, reprezentată în cadrul evenimentului de Marius Costea, Business Development Executive, a expus administrației locale soluții tehnologice concrete, în domenii ca e-guvernare (Platforma Smart City, o soluție deschisă și interoperabilă, care poate colecta și stoca datele de la toți senzorii instalați în oraș), turism inteligent (senzori de proximitate care oferă o experiență unică de promovare a diverselor obiective turistice) sau soluții de monitorizare inteligentă a traficului.
Silviu Stoica, director general Ramboll South-East, a prezentat propunerea companiei pentru Constanța Smart City, oferind perspective inovatoare pentru sporirea atractivității și durabilității orașului. Acesta a expus conceptul de infrastructură blue-green (BGI), care oferă o soluție fezabilă și valoroasă pentru a rezolva provocările de mediu și de schimbări climatice, totodată conectând funcții hidrologice urbane (infrastructură albastră -blue) cu sisteme de vegetație (infrastructura verde -green) în proiectarea peisajului urban, cu beneficii socio-economice mai mari decât suma componentelor sale individuale tradiționale.
Asseco SEE România, reprezentată de Alex Olteanu, Business Dev. Manager, a oferit administrației locale detalii despre Metropolis, o platformă de management al orasului, care poate integra soluții multiple, acoperind toate verticalele Smart City.
Raluca Nicoară, cunoscută drept Zoe (Barca lui Zoe), inițiatoarea proiectului de ecologizare și educație subacvatică “#ecoUsubacvatic”, a discutat despre rezultatele obținute pe parcursul verii anului 2019 și posibilitatea reluării programului sezonul următor.
Partenerii instituționali: Guvernul României – Ministerul Energiei, Primăria Municipiului Constanța, CNMR, Institutul de Studii Liberale.
Parteneri: Asseco România, First Bank, Orange România, Dell EMC, Microsoft, Dewatering & Silent Piling, Novitas 3D City, BMF Grup.
Parteneri media: Bursa, Ziare.com, Business24, iBusiness România, Financiarul.ro, Matek.ro, Trenchless România Magazine, Transilvania Business Magazine, Mesagerul de Sibiu.
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) este principala organizație a Industriei Smart City din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din țară. Organizația se bucură de recunoaștere internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative, grupuri de lucru și este partener în programe naționale și internaționale alături de cele mai importante corporații implicate în proiecte de Smart City.