Marți, 9 Aprilie, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, împreună cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează cea de-a doua etapă a Caravanei Smart City 2.0 – Implementarea. Acesta este unicul program de promovare a conceptelor Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la noile tehnologii, a modalităților de implementare și mai ales a oportunităților de finanțare a acestora. Prima etapă a programului are loc pe 8 aprilie, la Sibiu.
Programul Caravana Smart City, organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate este desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei.
Vor fi prezenți la eveniment domnul Robert Iulian Tudorache, secretar de stat la Ministerul Energiei, domnul Dan Ștefan Tarcea, viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca, Sarolta Besenyei, expert Comisia Europeană H2020 și reprezentanți ai mai multor orașe și comune din regiune.
Pe 3 aprilie 2019, ARSCM a încheiat un acord de investiții în valoare de 500 de milioane de euro cu China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC), una dintre cele mai importante companii de stat din China, finanțarea fiind destinată proiectelor smart city din România. În cadrul caravanei se vor desfășura și discuții privind posibilitățile de accesare a acestor fonduri de către administrațiile publice locale.
Caravana Smart City a intrat în atenția autorităților statului pentru diseminarea informațiilor pentru programele de eficiență energetică și nu numai, iar Ministerul Energiei a devenit partener al programului încă de la lansarea acestuia, în septembrie 2017. Robert Tudorache, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei: ”Acest proiect al Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate este unicul program de promovare a conceptului Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la tehnologiile noi, accesibile și ușor de implementat”.
Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul Galei EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a fost selectat în lista scurtă a finaliștilor în cadrul evenimentului internațional Transport&Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018, unde competiția s-a purtat cu lideri ai domeniului.
Următoarele opriri ale caravanei vor avea loc la Iași, Bacău, Brăila, Galați, Buzău, Călărași, Pitești, Târgoviște, Craiova, Constanța, Oradea și București.
Participarea reprezentanților instituțiilor publice este gratuită.
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) este principala organizație a Industriei Smart City din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din țară. Organizația se bucură de recunoaștere internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative, grupuri de lucru și este partener în programe naționale și internaționale alături de cele mai importante corporații implicate în proiecte de Smart City.
Partenerii instituționali: Guvernul României – Ministerul Energiei, Primaria Sibiu, CNMR, Institutul de Studii Liberale, Clusterul Start Inovare.
Parteneri: First Bank, Dell EMC, Asseco, Microsoft, Orange, Dewatering & Silent Piling, Novitas 3D City, BMF Grup.
Parteneri media: Radio România Actualități, Bursa, Ziare.com, Business24, iBusiness România, Financiarul.ro, Matek.ro, Trenchless România Magazine, Transilvania Business Magazine.